A.R.C.
Jean Taranu
A.R.C. - noutati | Statut | Istoric A.R.C. | Membri | Calendar 2006 | Comunicate de presa | Parcul A.R.C. | Album Foto | Din Comunitate | Convorbiri A.R.C. | Orientare noi veniti | Sponsori | Viitori imigranti | Shop ARC | Contact | Carte de oaspeti

neajean.jpg

“Tangential sau direct, aproape fiecare dintre romanii din Montreal a auzit vorbindu-se de doctorul Jean Taranu, cum a auzit de Campul Romanesc de la Val David si de vesnicile neintelegeri din comunitatea romaneasca montrealeza.  Adevarul este ca dl. dr. Jean Taranu nu a fost mereu perfect, nu a avut colaboratori perfecti si nu a reusit sa-si indeplineasca toate scopurile propuse.  Dar mai este adevarat ca nu exista o singura persoana in comunitatea noastra care sa fi facut atat de multe pentru romanii din Montreal si nu numai; care sa tina atat de mult la romani si la tara-mama; care sa fie atat de roman, in sensul curat si frumos al romanitatii pierdute aproape de noi toti".  - ziarul Doina

Nea Jean - cum ii spun tinerii - s-a nascut la 31 ianuarie 1921, la Docnecea, Resita. Dupa absolvirea liceului la Oravita (1940), face studii de medicina, initial la Sibiu, apoi la Breslau si Paris, luandu-si echivalenta de licenta in medicina la Sorbona (1946) ca bursier al guvernului francez.

La Paris a fondat un dispensar pentru refugiatii romani (1947) si a fost secretarul Scolii Romane de la Fontenay-aux-Roses si al Societatii Studentilor Romani din Paris (1945-1947), precum si unul din membrii fondatori al Caminului Studentesc Roman "Mota Marin" din Madrid (1950).

In anul 1951 emigreaza in Canada, stabilindu-se la Montreal. Initial lucreaza intr-un spital, apoi isi deschide propriul cabinet unde a profesat timp de aproape patru decenii ca medic generalist.  In 1952 devine unul din membrii fondatori ai Asociatiei Romane din Canada (A.R.C.), fiind primul ei secretar (1952-1956) si apoi presedinte (1956-1970 si 1985-1991).  In 1970, impreuna cu Vasile Posteuca si Alexandru Fonta, doneaza Asociatiei o parte din terenul care va deveni ulterior Satul Romanesc de la Val David, in jurul caruia s-au stabilit peste 20 de familii de romani.  Aici au loc in fiecare vara numeroase activitati social-culturale romanesti. 

In 1970 inaugureaza Ora Romaneasca, emisiune de radio transmisa din Montréal, iar in 1974, buletinul Curierul Romanesc. 

Tot in 1974, initiaza fondarea Federatiei Asociatiilor Romanesti din Canada (F.A.R.), a carei presedintie o asuma in perioada 1974-1980.  F.A.R. Canada a fost conceputa ca un organism menit sa coordoneze activitatea organizatiilor comunitare romanesti din Canada, ca un for reprezentativ in raporturile cu autoritatile guvernamentale canadiene.

A fost Presedintele Consiliului Consultativ al Etniilor din Québec intre anii 1980-1984 si al Federatiei Gruparilor Etnice din Québec in perioada 1988-2000.

De peste cinci decenii, dl. dr. Jean Taranu a contribuit la crearea unor repere romanesti in spatiul canadian, promovand pastrarea identitatii noastre culturale in procesul de integrare in societatea multiculturala canadiana

Publicatii:  "Prezenta romaneasca in Canada" (Bucuresti, 2004); "Amintiri animate" (Bucuresti, 1998); "Présence Roumaine au Canada" (Montréal, 1986); articole publicate in cotidianele montrealeze Le Devoir, Le Temps si in revista International Perspectives din Ottawa; colaborator la revista montrealeza de specialitate Informations médicales et para-médicales.

Premii si distinctii:  Ordinul National "Serviciu Credincios" in grad de Comandor, Institutul Cultural Roman (2003); Medalia Comemorativa a Reginei Elisabeta II a Angliei (2002); Medalia Confederatiei Canadadiene (1992); Medalia comemorativa pentru merite deosebite in plan social si cultural a Federatiei Gruparilor Etnice din Québec (1981); Ordinul Canadei (1981).

Afilieri:  Membru de onoare al Fundatiei Culturale Romane din Bucuresti (1996); Membru al Corporatiei Profesionale a Medicilor din Québec, al Societatii Spitalului Jeanne d'Arc si al Societatii Americane de Geriatrie; Membru al Asociatiei Medicilor din Canada (1960); Membru fondator al Asociatiei Romane din Canada (1952).

webmaster@arcanada.org

Ultima schimbare